Revelionul s-a amanat pentru la anu’

Este simplu, în fiecare zi este noapte, nu contează anotimpul, starea mea, a ta, a lui, etc. În fiecare zi este noapte, iar noaptea sunt stele ( doar) pentru că se văd. Dacă ai insomnii le poţi avea numai noaptea, adică în fiecare zi… şi ce faci? Te uiţi la televizor. La televizor te poţi uita în 8 feluri:
1. cu televizorul deschis dar cu ochii închişi;
2. cu televizorul închis dar cu ochii deschişi;
3. cu televizorul închis şi cu ochii închişi;
4. cu televizorul deschis şi cu ochii deschişi;
5. cu televizorul deschis, un ochi închis şi unul deschis;
6. cu televizorul închis, un ochi închis şi unul deschis;
7. cu televizorul deschis, un ochi deschis şi unul închis;
8. cu televizorul închis, un ochi deschis şi unul închis.
Dacă eşti singur noaptea, eşti singur în fiecare zi.
Când copiii mei dorm şi eu nu pot dormi pentru că am
insomnii în fiecare zi, îi privesc cu ochii închişi până când se trezesc, atunci îi mint că e dimineaţă şi că a venit moş crăciun, nu contează anotimpul… îi îmbrac pentru plimbarea de pe curcubeu, ei sunt fericiţi, râd şi pun multe întrebări, ca de exemplu: „de ce vorbesc eu cu gura mea?” sau „de ce nu eşti tu mama şi mama nu este tu?” sau „de ce ai doi ochi când poţi vedea şi cu unul închis?” sau „de ce bocancii umblă desculţi şi nu poartă şi ei o pereche de bocanci?” sau „dacă am pune covor pe tavan, s-ar numi podea?” sau „de ce este noapte în fiecare zi?” etc, etc… eu le răspund tot timpul doar aşa: „pentru că altfel am face pipi pe noi noaptea” şi ei înţeleg şi jucăm fotbal în casă cu portocale… iar când vrem să fugim pe curcubeu, soţia mea se trezeşte şi mă ceartă aşa: „iar duci copiii pe curcubeu, dacă se murdăresc pe bocanci de acuarelă? Lasă-i să doarmă, tu cu insomniile tale…”
Copiii vor pe curcubeu dar primesc la fund câte o palmă caldă de mamă şi adorm, iar eu sunt certat în continuare de soţie: „de ce nu-ţi iei somnifere, în fiecare zi aceeaşi poveste a ta cu insomniile…” eu îi zic calm: „dar nu e vina mea, iubito, crezi că eu aş vrea dar… e noapte în fiecare zi.”
Când ai familie şi eşti insomniac, soţia ta poate deveni geloasă chiar şi pe-o insomnie. Soţia mea crede că o înşel cu luna, cică mi-a găsit odată pe cămaşă un fir de păr de-al ei, sau o rază… i-am explicat că luna nu este femeie, ci bolovan, adică bărbat. A răsuflat uşurată şi… în timp ce copiii dormeau, s-a încolăcit în jurul meu copilăreşte. În fiecare zi este noapte şi în fiecare zi ca să scap de insomnii eu şi soţia mea ne tăvălim. Cel mai mult îmi place să-i spun după ce o sărut, dar asta doar de crăciun: „eşti cam portocală…”
Mi se întâmplă ciudata chestie să mă îndrăgostesc de soţia mea în fiecare zi. Ea nu mă crede. Îmi zice: „eşti un mincinos nebun, o să-i înebuneşti şi pe copii cu plimbările astea pe curcubeu…”este simplu, îmi place când îmi spune asta. Iau chitara şi-i şoptesc chitarei la ureche: „cântă-i ceva” şi chitara începe să cânte singură din ea, în timp ce noi ne tăvălim iar prin coji de portocală, asta pentru că cei mici dorm…
În fiecare zi, copiii mei dorm, dar mă miră faptul cum de mai au timp să fie trezi în fiecare zi…
Duc o viaţă fericită de insomniac, în fiecare zi. Este simplu. Să te tăvăleşti în fiecare zi cu cea de care te îndrăgosteşti zilnic şi ea… în fiecare zi să-ţi înţeleagă nebunia şi să-ţi nască în fiecare zi un alt copil, un alt copil. Este simplu. Chiar acum, de revelion, o să-i spun: ”prostuţo, revelionul s-a amânat pentru la anu’!” şi ea o să râdă ca un delfin şi… bineînţeles, nu contează anotimpul, starea mea, sau a ei… etc… este noapte în fiecare zi.

Papucii mei de casă s-au sinucis din dragoste(altă tele-nuvelă)

Vorbesc unii, cum că mi-am aruncat papucii de casă la gunoi în plină iarnă. Le spun scrâşnind din dinţi: papucii mei s-au sinucis din dragoste pentru papucii soţiei mele. Da, aceştia erau îndrăgostiţi de arcuşul de vioară al fiului nostru Paganini, care arcuş de vioară nu este îndrăgostit de nimeni altul decât de fiul nostru şi anume Paganini.

Da, s-au sinucis tăindu-şi venele cu un ciob gillette; bineînţeles că picioarele mele poartă doliu. La înmormântare au fost prezenţi doar papucii de casă ai familiilor apropiate nouă.

Dar şi papucii soţiei mele s-au sinucis, şi chiar în aceeaşi zi; au fost îngropaţi în acelaşi mormânt cu papucii mei de casă, într-o cutie de pantofi. Acum, picioarele mele şi ale soţiei mele poartă doliu înfipt în fiecare deget. Arcuşul fiului nostru Paganini scârţie într-o cameră alăturată atât de frumos încât îmi iau soţia de mână şi o duc într-o cameră cu un pat infinit pentru tăvăleala noastră cosmică…

Fetiţa de pe bicicletă

Încă o inimă, încă o inimă şi apoi te poţi ridica de la masă, îmi spunea neurologul. Ar fi bine s-o mănânci cu unghiile dar merge şi în sânge; inima mamei e cea mai bună, sau… inima iubitei, dacă iubita ta nu are inimă îi mănânci neinima, ai mare grijă, iubitele îşi ţin tot timpul inima în genunchi. După masă te întinzi pe tavan şi aştepţi, aştepţi… şi-ţi spui tot timpul cu voce tare în gând: „nu exist, doar sunt. Nu exist, doar sunt. nu exist, doar sunt…” aşa îţi spui. Când cazi de pe tavan îţi aduni oasele cu aspiratorul, aspiratorul trebuie să fie şi el hrănit… da? Şi aştepţi, aştepţi… atingerea peretelui, atingerea peretelui…
Înţelegeam ce îmi spunea neurologul dar nu vroiam să înţeleg că înţelegeam.
Foloseşte lama ruginită pentru cioplirea venelor negre. Venele albe trebuie să crească dar cel negre le sufocă, venele negre trebuie cioplite. Cum rugineşte o lamă? O pui într-un pahar plin cu urină, urina să fie a lui dumnezeu. Ţine minte, venele negre trebuie cioplite cu o lamă ruginită.
Neurologul ştia ce spune dar… eu nu aveam nevoie de mine pentru toate astea, îmi puteam suna un prieten sau îmi puteam suna moartea, ea sigur m-ar fi ajutat, neurologul insista şi-mi îndesa degetele pe gît ca să-mi vomit veninul…
Mai dăi, mai dăi, hai, sunt sigur că mai poţi… vomită, da, vreau şi sânge bravo, şi elefanţi, pietre cărţi, şoareci şi… incredibil, pantofi… hai, mai ai puţin venin, vomită-te şi pe tine, hai, lasă, mai încercăm şi mâine.
A doua zi mi-a băgat sub unghii medicamente psihotrope, ca să-mi fie degetele drogate. Degetele când sunt drogate se transformă în mâini? Mă tot întrebam… neurologul ştia el…
Dimineaţa nu ai voie să te pişi în pat, de preferabil ar fi o ceaşcă, altfel apare tremurul de care îţi voi vorbi mâine. Să mănânci ai voie doar puţină ceaţă pe o felie de noroi, că e toamnă, la iarnă îţi voi da voie să mănânci friptură de ren. După ce mănânci, întinzi mâna să saluţi gunoaiele de pe stradă, numai aşa te poţi vindeca, dacă eşti unul şi acelaşi cu gunoaiele.
Nu aveam eu de gând să mă fac bine, vroiam să mor puţin şi-apoi mai vedeam eu. Abia azi am aflat că neurologul meu este, de fapt, psihiatru.
Ţi-am promis că-ţi voi vorbi despre tremurul pe care îl ai. Îl ai pentru că vrei să îl ai, îl porţi ca pe o haină…
Psihiatrul ţipa ca un bolovan care se rostogoleşte într-o prăpastie. Mă punea să desenez lumina. Eu pictam întunericul.
Hai, măcar o pată de lumină şi te poţi salva măcar un pic… bine, vezi că poţi..? şi întunericul este tot lumină dacă eşti orb, bravo, încă nu eşti pierdut.
Psihiatrul se îmbrăca tot timpul ca un neurolog.
Câte unghii are un deget? O infinitate, îi spuneam. Bravo, câţi ochi are mama ta? Câţiva. Dar tatăl? Câţi viermi, atâţia ochi, îi spuneam… bravo, faci progrese, eşti un bolnav bolnav cu mari şanse de a deveni un bolnav sănătos.
Psihiatrul juca fotbal după-amiaza şi eu îi împrumutam piciorul stâng.
În curând o să-mi repar şi eu piciorul stâng, cunosc un mecanic bun. Ţi-am spus cum mi l-am rupt? De fapt, mi l-a rupt soţia mea, i-a scăpat o lacrimă chiar pe el, aşa mi l-a rupt. Soţia mea zice că un copil ne ajunge, cică nu are chef să-i roadă sfârcurile nişte mucoşi. E tare sensibilă, mai ales de crăciun, îşi taie tot timpul venele albe, pe cele negre nu le taie… de crăciun o găsesc de fiecare dată moartă sub lumânare, da, noi nu împodobim bradul de crăciun, împodobim lumânarea, o lumânare cu crengi de ceară, lumina ei este obscură cu trup de plastilină…
Psihiatrul plânge când vorbeşte despre soţia lui. Psihiatrul are în frunte o cicatrice lungă care vorbeşte într-una despre estetica urâtului. Cicatricea psihiatrului înjură des, vă spun doar o înjurătură, că mi-e ruşine să le spun pe toate…” ’tu-i luna mă-sii” asta este una dintre înjurături… când psihiatrul se calmează din plâns, este şi mai nervos. Îşi roade venele. El spune că ş-i le roade pe cele negre. Eu nu-l cred.
Cu dumnezeu cum te înţelegi? Suntem amici de pahar, ne-mbătăm în fiecare duminică, eu aleg votca, iar dumnezeu alege vinul că este sângele lui isus. Dumnezeu râde când ne îmbătăm, eu plâng de râsul lui… da? Zice psihiatrul. Da, zic şi eu fără să deschid gura.
Psihiatrul îşi scarpină tot timpul unghiile cu un băţ de chibrit. Ies scântei din care se nasc fluturi şi păianjeni. Psihiatrul are şoareci în pantofi pentru că aud discuţiile lor politice, se aud cu ochiul liber.
Dacă mori mâine? mă întreabă. Eu nu mor niciodată şi mai ales mâine, poimâine… dar dacă mori? Ieri, dacă mor ieri? Îl întreb şi-i şi răspund, dacă mor ieri mă nasc azi şi mâine îmi spăl părul care-i plin de păduchi.
Psihiatrul iubeşte friptura de păduchi, îi plouă în gură când îi vorbesc despre păduchi, purecii nu-i plac, au oasele prea seci.
Îţi place să le sugi măduva? Mie asta îmi place cel mai mult…
Psihiatrul poate fi şi serios.
Cum o cheamă pe mama ta? Mama. Dar pe tatăl tău? Tata. Dar pe tine cum te cheamă? Ezit tot timpul când sunt întrebat cum mă cheamă, spun un nume la nimereala. Nu. Cum să te cheme nu? Când mă apucă crizele, psihiatrul mă înfăşoară într-o cămaşă albă de pânză de păianjen, apoi mă calmează cu o injecţie în pleoapă. Când pleoapa nu suge droguri, genele se agită şi cad şi mor…
Cum este iubita ta? mă întreabă. Frumoasă. Psihiatrul nu este mulţumit de răspuns, nu-i plac femeile frumoase, i se par urâte. Psihiatrul mă trimite acasă să mă odihnesc, să-mi ucid părinţii şi să-mi chinui fraţii. A doua zi ne întâlnim în parc, o şedinţă în natură…
Cum te înţelegi cu frunzele? Le calc în picioare. Asta nu e bine, uite, ia pastilele astea. Eu îl ascult pe psihiatru cu cerceii din urechi. De câte ori pe zi dă maşina în tine? De trei ori, nu curge sânge, curge suc de mere, de pere, prune, alune, pietre.
Psihiatrul conduce o maşină cu multe roţi, el face pipi în rezervor pentru că benzina este scumpă. Când se va ieftini benzina, psihiatrul va face pipi mai rar.
De murit de câte ori mori pe zi? Ai face bine să te sinucizi măcar de şapte ori pe zi, noaptea o laşi mai moale… ia spune, de câte ori mori pe zi? Nu ştiu că nu stau să număr, aşa îi răspund şi psihiatrul îmi dă următorul sfat: mori de atâtea ori de cât este nevoie pentru a învia, tu cum crezi că te vei însănătoşi? Totul ţine de a fi prin a nu fi…
Psihiatrul tremură când este vorba de boala mea. Prin parc, trece o fetiţă pe o bicicletă. Mă uit pe cer după avioane prăbuşite… şi fetiţa de pe bicicletă era să mă lovească. Râdea.
Fetiţa de pe bicicletă este moartea ta, ai o moarte frumoasă. Moartea mea este un moş tuberculos, eu am o moarte urâtă. Îl întreb pe psihiatru: cînd mor fetiţa de pe bicicletă se plimbă prin mine, mă gustă cu roţile bicicletei ei? Da, spune psihiatrul. Ai grijă, îi plac acadelele, o poţi cuceri aşa… dar când fetiţa de pe bicicletă se lasă cucerită înseamnă că în acelaşi timp a şi cucerit ceva… îl întreb: fetiţa de pe bicicletă este ştirbă, nu-mi plac fetiţele ştirbe. Nu, nu este.
Mă simt în siguranţă când psihiatrul îmi vorbeşte despre moartea mea. Când fetiţa de pe bicicletă nu mă bagă în seamă îmi vine să râd şi să plâng. Psihiatrul a îmbătrânit mult de ieri, i-au căzut: dinţii, părul, nasul, ochii, genunchii şi câteva degete.
Psihiatrul s-a transformat în psiholog, apoi în neurolog şi a murit după câteva secunde vierme. Se târa prin parc ca un vierme-copil… l-am salutat şi am plecat acasă. În sufragerie, fetiţa de pe bicicletă m-a lovit zâmbind cu ură. Era ştirbă.

Cutia de conservă şi pistolul infractor ( -tele- novelă de celulă)

Pe atunci eram o cutie goală de conservă cu o aluniţă pe etichetă, chiar lângă data expirării… de fapt, expirasem de ceva timp şi stăteam în chirie la coaja de banană într-un coş de gunoi tip garsonieră; îi plăteam cu trei chiştocuri de ţigară în valută pe zi, trebuia să fiu atent când îşi mai stingea cineva ţigara pe mine, în rest nu făceam nimic toată ziua, de fapt, mă conservam. Noaptea, fiind o fire insomniacă, vrăjeam luna să se logodească cu mine, să se mute în mine şi să se conserve şi ea; flirtam cu ea regulat, fără niciun pic de pudoare… doar… eram o cutie de conservă. La fel şi ea, flirta cu mine şi se vedea limpede că i se scurg balele de lumină după mine, dar mi-a zis odată: „ dar tu eşti muritor, fraiere, cum să cobor eu jos la tine… urcă tu sus în lumea mea, hai vină…!” aşa mi-a zis. Am făcut rost de un pistol de jucărie stricat, i l-am pus la tâmplă, asta ca s-o sperii puţin, şi i-am zis: „ce ai fată, te crezi luceafăr, coboară imediat de-acolo şi hai să facem dragoste prin gunoiul ăsta de garsonieră, că nu-i acasă coaja de banană”. „de ce aş veni” îmi zice ea… nu i-am răspuns nimic şi am muşcat din coapsa ei cum muşti cu poftă dintr-un măr, era lună plină în noaptea aia… asta a excitat-o şi mi-a zis apoi: „răpeşte-mă!” mi-am întins mâna ruginită şi rece şi am răpit-o. Ne-am tăvălit toată noaptea în garsoniera aia jegoasă, până atunci nu auzisem niciodată lumină gemând. Hei, nu a fost doar o partidă de sex între o cuie de conservă şi un bolovan extraterestru. Eu gemeam a neant şi întuneric iar ea gemea a lumină. Îţi zic eu, cea mai frumoasă femeie este luna, numai că ea este o femeie cosmică.
A doua zi, după ce luna plecase la ea acasă, mă trezeşte puştiul cu ziarul. Deschid ziarul, pe prima pagină scrie mare:
„ Luna a fost răpită, singurul suspect este o cutie de conservă ruginită, un tip periculos. Se oferă recompensă. Atenţie! Mare grijă, tipul este înarmat cu neant, de altfel, o fire nihilistă, cutia de conservă îşi conservă neantul în sine”. Am rămas perplex. Şi aveam stomacul gol. Am fumat până la prânz, când coaja de banană a venit, mi-a deschis uşa ajutându-mă să plec: „trebuie, nu vreau să am probleme, puteam să te denunţ, să primesc recompensa dar… nu am făcut-o, hai… cu bine.” Am tăcut. Mi-a dat ceva de mâncare, două-trei banane normal, şi un bob de mazăre. Bananele le-am mâncat imediat şi am păstrat bobul de mazăre pentru a doua zi.
Aşadar, ajunsesem în stradă din cauza dragostei, nu aveam doi lei în buzunar, mergeam pe străzi şi aveam impresia că ele trec prin stomacul meu. Am ajuns pe Lipscani, unde câţiva mucoşi de ţigani au început să joace fotbal cu mine, râdeau, mă loveau, alergau şi tot aşa… totul a durat o jumătate de oră până s-au plictisit ţâncii. Eram terminat. M-am pus pe o bancă cu gânduri sinucigaşe. Am aţipit şi m-a trezit un bărbat cu piciorul: ”hei, nu ai ceva de mâncare?” m-a întrebat, i-am răspuns scărpinându-mi ochii cârpiţi de somn: „ am un bob de mazăre, îl vrei?”, „da, mi-e foame rău…” şi bărbatul a început să înfulece bobul de mazăre, mi-a mulţumit şi s-a recomandat aldea, poetul străzii… m-am prezentat şi eu, spunându-i toată povestea vieţii mele… apoi poetul străzii mi-a zis: „pentru că şi tu m-ai ajutat pe mine, te poftesc la mine acasă să te odihneşti… afară e frig… nu e cine ştie ce, eu locuiesc într-o cochilie de melc, dar… decât să îngheţi…” Am mers la el acasă. Mi-a făcut cunoştinţă cu iubita lui, Poezia, şi a adormit. Dintr-o dată, iubita lui a început să mă sărute pe gât, să mă dezbrace de etichetă şi de rugină. Excitat până în creieri, am început şi eu să o dezbrac de metaforă, de expresie, de simbol şi să-i penetrez esenţa; i-am pătruns profunzimea toată noaptea, până când poetul s-a trezit şi ne-a prins unul în celălalt…(…)
Bineînţeles, iar pe străzi. Aveam iar de gând să mă sinucid. Mi-am amintit de pistolul de jucărie stricat din garsoniera coajei de banană, m-am gândit că-l pot repara şi… să mă retrag dracu’ din viaţa asta grea pentru o cutie de conservă, aşa că… m-am dus acasă la coaja de banană, am intrat fără să bat şi pe cine crezi că am văzut făcând dragoste? Exact, pe coaja de banană şi pe lună. Am luat pistolul de jucărie stricat şi am împuşcat-o chiar în lumină, în orgasm. Pe ea am omorât-o prima, apoi am ucis coaja de banană… când am vrut să mă sinucid pistolul de jucărie stricat rămăsese fără gloanţe. Am mers la poliţie şi m-am denunţat singur, de-aia sunt aici la închisoare… nu regret că i-am ucis, nichita avea dreptate: „totdeauna curvă-i luna”… mi-am dat seama că luna şi poezia sunt nişte femei frumoase dar uşuratice…
Ia spune-mi, pistolule, tu ce ai făcut de eşti în celula asta cu mine?
După o tăcere de mormânt pistolul răspunde: Am împuşcat un cuţit…
După care cutia de conservă continuă: da, e greu… e greu… ce zici, mă laşi şi pe mine să te folosesc puţin, parcă mi-aş trage un glonţ în cap…
Pistolul tace îngândurat. Cutia de conservă ia pistolul şi se împuşcă. Printre gratiile ruginite se observă luna cum îşi şterge lacrimile cu un nor.