dumnezeu e ţigan

1.

îngenunchere de coate, ai o aluniţă chiar acolo unde ştiu doar eu că o ai, îţi muşti buzele şi ţi le muşc şi eu, bineînţeles că iau totul peste picior numai pe tine te iau… de mână; când îţi transpiră palmă îmi transpiră şi mie… m-ai putea urî pentru câte ţi-am făcut, dar nu, tu nu… m-ai putea ucide, tatăl tău e poliţist, are pistol, dar nu, tu nu… îţi pierzi timpul cu mine la fel cum şi eu mi-l pierd cu mine… ideea e că ai o aluniţă fix acolo unde ştiu doar eu că o ai, jur, jur, mâine îţi voi face cunoştonţă cu mama, ştii, tipa care m-a pus în legătură cu mine iar mai apoi cu tine, cam asta ar fi pentru moment;

2.

eşti frumoasă când râzi de mine, când mă dispreţuieşti, eşti foarte frumoasă când nu dai doi lei pe mine… mai ştii când m-ai împins în faţa tramvaiului, dar el nu mai venea odată?… a fost palpitant, mă durea parcă, parcă mă durea ceva dar nu mai ştiu ce… o, da, era cotul, căzusem în cot, sângeram prin cămaşa ta preferată, vino să pupe mama, mi-ai zis, şi mi-ai pupat sângele fix în bot… s-au închinat babele, în ziua aia s-au închinat toate babele de pe pământ, fără doar şi fără poate, eşti frumoasă când râzi de mine, când mă dispreţuieşti şi asta pentru că tu eşti viaţa mea, maria, dar eu, eu sunt moartea ta;

3.

belitura asta numită şi viaţă numită şi stare de a fi… treaba stă bine, stârvul de sub pat a înflorit, de ceva timp, viermii s-au apucat de grădinărit, treaba stă bine şi stă simplu, da… e simplu, belitura asta numită şi viaţă numită şi stare de a fi, poate continua doar până la un anumit punct, e simplu, maria, îngerii ciordesc portofele organizat, de aceea dumnezeu e ţigan, dumnezeu e ţigan, îi scuipă pe copii la joacă şi… mai e şi de extremă dreapta, ciudat?… n-aş zice, e foarte simplu, la răsărit cocoşii rag precum cobain, iar soarele e cu capul mare ca după o noapte de beţie, calmează-te, maria, închide ochii şi dormi la loc, e simplu, îi dau pe cocoşi în judecată pe motiv de „cucurigu”, dumnezeu e ţigan, norii ies ca fumul din nările cerului, pe motiv de tbc, plămânii mei tuşesc după tine, maria, fraiero, ce dai la schimb pe o tristeţe, a?… soarele e portocala după care salivează orbii, tu eşti viaţa mea, maria, tu eşti viaţa mea, îţi spun eu, e trist să fii poet, mi-a zis şi mie cineva… moartea s-a îmbrăcat frumos şi se duce la ultima piesă a lui afrim, dacă ne organizăm puţin, o putem trimite în mă-sa… hai zi, zi, zi… ce dai la schimb pe o tristeţe, dai aluniţa aia, îţi dai aluniţa pe o tristeţe, a?… vezi, e simplu– complicată treabă şi viaţa asta numită şi stare de a fi numită şi belitură… şi iar spun… tu eşti viaţa mea şi doar a mea… dar… ăăă… eu sunt moartea ta şi doar a ta

neclar de lună

1.

trei câini latră tristeţe şi venele din mâna ta stângă dansează cu sânge de clovn, respir printr-o pasăre de nămol şi pun vin pe rana asta numită tristeţe când noaptea vine sub pleoape înfiptă cu ciocul de corb; molloy suge piatra, clepsidra strâmbă din nas, azi sunt îmbrăcat frumos, azi sunt îmbrăcat frumos (azi sunt îmbrăcat frumos de două ori) amicul cristi s-a sinucis din nou, ştiţi, moartea ca necesitate, eu nu sunt trist, eu sunt doar singur între patru pereţi…

2.

inima ta mă calcă în picioare ca o maşină roşie, cu toate astea, mie tot mi se par oamenii prea serioşi;

3.

groparii au dormit bine azi-noapte, au băut sticla de votcă şi au adormit… în rest, plămânii mei respiră tot în rate, la urma urmei, sângele nu-i decât un căcat de girant; caii aleargă cu suliţe înfipte în ei… acest ficat bolnav pe nume noapte, această fiere numită lună… călăreţul fără cap sună la mine la uşă, vine cu o sticlă de vin şi se apucă să-mi povestească despre ce a fost în curând, între timp, groparii sapă unul în altul, şobolani împuţiţi, viermi parveniţi, infectaţi de voi înşivă, trup–epurare spirit–epurare, niciun mort nu-şi găseşte confortul de subsol

4.

între timp, cerul este despicat de păsări de formol;

5.

neclar de lună, femeia cu două pântece are o gură cusută în locul sexului, inima mea şi-a sucit glezna de sânge şi râde ca o ţigancă cu dinţi roşii pictaţi, încă puţin şi învăţ să mă nasc, ca şi cum până acum a fi-ul mi-ar fi fost constipat, tot timpul există o mamă de rezervă care te screme din dragoste… pe stradă, fetele se ţin de mână şi nu de picioare, îţi rod degetele ca pe nişte gheare de raţă din ciorba bunicii, mă apasă gândul să te impresionez cu ceva frumos şi… uite, azi sunt îmbrăcat frumos, azi sunt îmbrăcat frumos de două ori…

6.

scrie-n ziar, toamna asta înfiază greieri, scrie în ziar, copacii întortocheaţi precum cheia sol se apleacă să-şi lege rădăcinile ca pe nişte şireturi; eu… ăăă… spre surprinderea ta, îi pun piedică lui mâine şi fraieru’ cade în ieri, încă o zi cu tine, încă o noapte, încă o sticlă de ceva etcetera etcetera etcetera… îţi spun eu, au înebunit nebunii, i-au arestat pe greieri pe motive psihedelice, lăutarii sparg paharele şi dansează desculţi, chiar şi curva oraşului zâmbeşte cioburi;

luna-i un ovar bolnav, degeaba, degeaba, au înebunit nebunii, mamele îşi zidesc sexul şi-şi asfixiază pruncii în ele, maria, au înebunit nebunii, ţiganca râde, îşi ridică fusta şi naşte pui de panteră…

… eu mă uit la mâna ta stângă şi văd cum venele tale dansează cu sânge de clovn şi începe să mă doară copilul care râde de frică, de aceea îţi zic, tu eşti foarte zeiţă, de aceea îţi zic, au înebunit nebunii, auzi tu, auzi tu, tu cea mai frumoasă dintre coaste (?)

starea de simplu

 1.

şi iar spun, e simplu, maria, e simplu ca bună ziua, vine presimţirea rea, vine cu tramvaiul şapte, o ştiu, sunt sigur de asta, mi-a spus-o o pasăre electrocutată, vine presimţirea rea, maria, dar astea sunt incertitudini, doar mi le-a spus o pasăre electrocutată…

e simplu, când tu muşti din măr, mie îmi sângerează instantaneu gâtul proaspăt ras… aveţi grijă, copii, sărutul brici este periculos, nu încercaţi asta acasă(!!!)… pentru că totul este din ce în ce mai simplu începem să ne mişcăm ciudat de complicat, ba cu stângu’, ba cu dreptu’, indecizia actului locomotor, invalizii belesc dinţii şi înjură cu bale şi alte chestii pe la gură numite şi bube dulci… dar mă pierd, mă pierd de coerent, să fie clar, e simplu, treci strada şi iar treci strada şi iar treci strada, deschizi uşa şi aştepţi până ţi se spune: intră, idiotule, ce stai acolo-n prag… şi tu intri, apoi ieşi, eşti transpirat, dar mândru de tine, eşti mândru de tine şi realizezi cât de simplu e să fii mândru de tine, încerci să-ţi aminteşti cum a fost… dar asta nu mai contează…

e simplu, maria, degeaba negi… spargi ceapa cu pumnul şi imediat apare ruperea de nori, imediat cum ai spune… rupere de nori; eu de asta îţi tot explic că e simplu, tu nu vrei să înţelegi… faci o crimă şi nu mai ştii că ai făcut-o, eşti singur între patru pereţi şi uiţi că eşti singur între patru pereţi, o iei razna… şi… treaba merge spre bine, de exemplu, ai mai multe puncte fixe în care priveşti toată ziua, eşti singur şi uiţi că eşti singur, dintr-o dată uiţi că eşti singur şi pe lângă faptul că începi să vorbeşti cu tine, de data asta te şi asculţi…

2.

probabil acum oraşul pute, probabil copiii ţipă… bineînţeles, vocea aia de femeie a plecat demult, a luat-o o pasăre-n plisc şi a dus-o în ţările calde, vocea aia de femeie era preferata noastră… oricum, e periculos afară, e anotimpul în care caii de tinichea au chef de împerechere, împuţita asta de tristeţe şi-a făcut abonament la mine fără să întrebe „e liber, se poate?”… un fel de singurătate te trage pe nas, iar viaţa şi moartea te fumează, te fac poştă ca pe-un joint la colţ de bloc… de aceea… e simplu… e al dracului de simplu

patru pereţi se sprijină între ei ca patru beţivi

 maşina s-a izbit de căderea de frunză, caii putere fac infarct într-un mod civilizat nechezând discret un „pardon, scuzaţi”… fulgerul vine cu poftă de joacă, mama e fetiţă, e gravidă cu mine, sare coarda în spital, sare coarda cu o perfuzie; fulgerul vine cu bisturiul în mână, vine ca o lumină brici care îţi taie beregata ochiului, instantaneu, apoi fulgerul pleacă… de fiecare dată, fulgerul pleacă imediat ce vine, vine pleacă vine ca o pană de curent… fulgerul e un mucos, are chef de joacă, îi dă fustiţa jos mamei(reamintesc, mama e fetiţă, e gravidă cu mine, sare coarda cu o perfuzie) apoi îi despică burta, râde, eu mă nasc între timp şi mă cac pe mine de frică, îi spun mamei: nu vezi că fulgerul vine, pleacă… pleacă şi vine în tine ca o cezariană, nu vezi, oarbo?… aşa îi spun, oarbo… mama râde şi-mi spune: taci din gură, mucosule, naşte-te şi taci din gură, vine ploaia, o să avem nevoie de scutece, ia te uită, ce obraznic eşti, tu nu înţelegi, nu poţi înţelege… apoi mama începe să sară coarda din nou, cu mine ieşit pe jumătate din ea şi cântă, da, cântă, cântă aşa: lumina e orbirea nevăzătorilor, lumina e orbirea nevăzătorilor, numai aşa cântă, dintr-o dată, fetiţa albeşte, poartă o basma neagră şi continuă să cânte lumina e orbirea nevăzătorilor

însă eu văd, eu văd, eu văd  sufletul presat de trup, presat ca sufletul florii în sufletul cărţii, brusc, sufletul fuge în călimara de cerneală, suflet de cerneală, suflet de cerneală plin de cuvinte pe la bot, cu o peniţă de stilou înfiptă în tâmplă, cu măseaua de minte crescută-n talpă, etc etc… timpul trece ca marfaru’, pistolul ejaculează gloanţe într-o tâmplă ascunsă, se aud prăbuşindu-se trupuri care nu mai cad, saltimbanci cu picioroange şi clovni îmbrăcaţi cu bidineaua, copiii sug de la ţâţa unui munte de sare şi visează ploaie, tocmai de aceea fac pipi pe ei; în colţul camerei, calul paşte pânză de păianjeni iar călăreţul îşi pune problema cravatei în timp ce probează cămaşa de forţă, oricum, nu mai contează, asta nu mai contează, calul paşte pânză de păianjeni şi se balegă tablouri de goya, copilul de lemn se joacă cu termitele, copilul de lemn are în piept un cuib de ciocănitoare, inima lui e ciocănitoare, inima lui e ciocănitoare, inima lui e ciocănitoare de trei ori… lumina e orbirea nevăzătorilor

să recunoaştem cum/ce suntem, ce naiba

eu recunosc, sunt alcoolic, îmi tremură umbra, când mă piş mă trec fiorii reci ai morţii, pe mine mă cunosc toate asistentele, am băut cu toţi doctorii, pe mine calul m-a păscut şi m-a băut pentru că eu sunt bun de păscut şi de băut; pe mine mama m-a născut după o lungă şi grea balonare, când la fel de bine putea să nu mă nască şi să-mi dea ignore, pe mine mă cheamă cum scrie pe caietul de la bar… eu recunosc, sunt dificil, sunt atât de dificil şi mai sunt şi acru, iar când sunt mahmur sunt şi mai acru, dacă nu crezi, gustă… s-ar spune că multe femei cu coastele luate cu împrumut de la mine, s-au sinucis şi anume pentru mine, eu nu cred, eu cred că s-au sinucis şi anume pentru ele şi doar pentru ele; eu recunosc, sunt bun prieten cu tristeţea, ea îmi umple paharul tot timpul

singur între patru pereţi

aşa, daţi-mi mie buzele voastre cu împrumut să cârpesc o gură mare care tace,

aşa,  acum daţi-mi dinţii să joc barbut cu ei,  de data asta voi câştiga, presimt,

am o presimţire ca şi cum aş avea un nod în gât…

şi acum vine întrebarea care mă nelinişteşte de mult timp:

cine să se supere pe mine că respir în rate, cine?

nu are cine.

este vorba de-un căcat de război

 

telefonul sună. ţârrrrr. ţârrrrrrr… şi tot aşa, ridici receptorul şi ţâşneşte vocea, vreau să spun, ţâşneşte vocea cu tot cu gura care o vorbeşte, brusc, urechea ta se sperie şi se ascunde în cercel; vocea spune: veşti bune, veşti bune, s-a amânat scheletul de cal, s-a amânat călăreţul fără cap; dar… spune-mi, războiul s-a amânat, s-a amânat culoarea roşu?… vocea spune: veşti bune, veşti bune, s-a amânat culoarea roşu; tu te enervezi fără să-ţi dai seama: cum, cum, şi eu în ce mă mai îmbrac?, abia acum îţi dai seama de gafa pe care ai spus-o şi te bucuri aşa: veşti bune, s-a amânat scheletul de cal, s-a amânat călăreţul fără cap;

 

în timp ce tu te bucuri, vocea se trage dincolo de firul de telefon, se trage cu tot cu gura care o vorbeşte şi tu rămâi şi vorbeşti singur, te-a marcat treaba asta cu războiul, ai cam luat-o razna… rămâi şi vorbeşti singur: căcaţii ăştia de greieri ar trebui gazaţi sau împuşcaţi, dumnezeii lor de lăutari funerari nevrotici, dar… în curând va veni toamna, da în curând(mă uit la ceas) trebuie să apară, uite-o, gata, e ruginită ca o femeie reumatică şi frumoasă, da… apoi… iarna… uite-o şi pe ea, pentru nevroticii ăştia de greieri, iarna vine ca un sentiment de lagăr, păi ce să mai pierdem timp, hanuka fericit, hitler se sinucide sub bra…  iar stalin s-a întors de la curve şi deschide cadourile… dar să trecem peste… pe timp de război, luna este curvă apolitică, toţi soldaţii o vizitează şi ejaculează praf de puşcă; îi dau cizmele mele camaradului meu, pentru că eu nu mai am picioare, mi le-a luat cu el în fugă un cal lovit de-o schijă, de aceea mă bucur pentru toate astea, vreau să spun, telefonul primit şi amânarea de roşu, de schelet de cal… toate astea mă… mă bucură şi mă … mă bucur, da;

 

nu mă mai lovi, mă, lăbarule, auzi, mă, lăbarule, nu mă mai lovi, loveşti şi tu pe cine poţi, că şi pe tine te-a lovit soarta… ce mă-ta ai, bă, nu vezi că nu te loveşte nimeni, bă, ăsta a luat-o razna, se cacă pe el…(râsete: dor’ n’oi vrea să se cace pe noi hahah…) mă, ascultaţi-mă voi pe mine, ăsta a luat-o razna, nu îl loveşte nimeni, dar pe el îl doare, mă, ăsta se pişe sânge, mă căcatu’ ăsta moare lângă mine… dă-l bă în mă-sa, să moară, dor’ n’oi vrea să mor şi eu că moare el… … … nu mă mai lovi, mă, mă dumnezeu e mare, te vede, nu mă mai lovi… e mare pe dracu’, dumnezeu e inconştient, aşa la fel ca tine, se pişe şi se cacă pe el, rataţilor, v-a futut capul căcatul ăsta de război… … … bă, eu îi iau cizmele dacă moare, eu îi iau ceasu’… da, bă, sunteţi jmecheri, şi eu ce-i iau?… (râsete: tu-i iei căcatu’ de la cur… hahah…) sunteţi nişte rataţi, bă, nu mai aveţi suflet… ce să facem cu sufletul la război, mă, deşteptule, ştie sufletul să tragă cu arma, ia spune… amice, fără supărare, nu-i nimic personal, este vorba de-un căcat de război…

călărind scheletul de cal

vine un moment în care începi să devii normal, tristeţea îşi plimbă lasciv trupul animal şi metafizic ca o stripteusă, tu nu rămâi indiferent şi dintr-o dată se trezeşte în tine gândul morţii erect; începi să observi scheletul de cal putere al zilei de azi al zilei de mâine, o, eşti aproape fumat, uite, asta e condiţia ta de chiştoc, îmi pare rău să ţi-o zic, dar eşti aproape fumat, te-au făcut poştă vântul şi borfaşii, din lipsă de aurolac… dar vine un moment în care nu ai voie să îţi fie greaţă, nu, nu ai voie, dacă te încălzeşte cu ceva îţi spun asta… cu toţii am fost suficient de nebuni, din moment ce ne-am ratat născându-ne; dar normalitatea vine, se vede limpede, normalitatea apare cu primul gând al morţii… şi gata… începi şi tu să fii normal.

ce chestie

în ultimul timp mă chinuie o imagine
şi anume mama care îşi mănâncă copilul
şi îl naşte din nou…
cam atât.

orice s-ar spune, luna nu e curvă

nu am mai văzut de mult frunză cu ochiul ăsta cu care văd eu frunze de obicei, dacă fac aşa un calcul de verde, trebuie neapărat să apelez la iarbă, dar asta e fumată de mult, a tras-o soarele la răsărit, a făcut-o poştă cu o gaşcă de cocoşi punkişti, bineînţeles, ştiu totul din surse sigure, soţul mamei mele e poliţist… totul ar părea simplu, dar spune cineva – om deştept, nu prost ca noi– ce e simplu nu e simplu… vreau să spun şi anume vine filosofia: nu mai există frunză sau am pierdut eu ochiul cu care văd frunze de obicei?… şi asta rămâne de analizat de către experţi…

să nu credeţi că mă dau mare romantic(ca poet sunt, dar ca om nu sunt) oricum, voi să nu credeţi că mă dau mare romantic atunci când vă tot vorbesc de lună, dar o vedeţi şi voi, o vedeţi şi voi cu ochiul vostru cu care vedeţi luna, ai spune că e curvă, dar nu, nu(de paişpe’ ori nu) nu, luna nu e curvă pentru că are ceva animal în ea, ceva animal şi anume animalic, par egzampăl, câinele… femela câine nu poate fi curvă pentru că şirul ei de acţiuni este absolut instinctiv, etc etc… analog, ca la matematică în liceu cum am văzut odată că se rezolvă problemele, la fel şi luna… animală cum e şi femelă cosmică nu poate fi curvă, instinctul ei este haotic, din nou… etcetera… animală cum e, luna se opreşte la un copac care stă cu rădăcinile pe gânduri dar şi cu ele înfipte în pământ, copacul ar putea-o fecunda cu rădăcinile lui filozoafe, dar nu apucă pentru că, luna, căţea cum este, ridică piciorul şi… piş-piş o baltă de lumină pe tulpina lui, cum s-ar spune, pantalonii lui de scoarţă de firmă…

cam asta ar fi, dacă s-a înţeles, dacă nu s-a înţeles, înseamnă că toate bune, toate rele, ca peste tot aşa şi aici la noi pe pământul ăsta de sub unghii…

azi-noapte te-am visat, te adaug colecţiei mele de cadavre, sunt mort după tine, sângele meu e ţigan după tine şi migrează prin tine cu inima mea cu tot ca şi cu un cort jerpelit şi binecunoscut.