mulţumiri maimuţei (că te-am întâlnit)

întruna vocea, mulţumiri maimuţei că a avoluat, într-una vocea, mulţumiri maimuţei, prin urmare omul – această urâţenie minunată, acest efort de undă al maimuţei, întruna vocea, copiii surdo-muţi se ceartă cum ştiu, cum pot, este ştiută treaba, cerul e sus, luna ca o aia belită, vă spun eu, pereţii ăştia secretă singurătate, oho, şi stelele apar ca acneea;

păsări dezacordate, natura dă gherle într-una, dintr-o dată devii lupoaică, dintr-o dată devin stârv, prin noi doi pădurea urlă că ia foc, dar acum avem treabă, avem treabă, hai în gară să-l aşteptăm pe godot, întruna vocea, mulţumiri maimuţei, altfel nu te-aş fi întâlnit, mulţumiri maimuţei, întruna vocea. dimineaţa eşti urâtă, după ce bei cafeaua parcă e altceva, aproape goală, sânul tău filosof îmi aminteşte de o portocală, aşa este, aşa este, întruna vocea, secunda asta face atac de cord, toţi o uită, nici măcar cenuşă, nici măcar fard, nici măcar. sub duş e bine, îmi trece prin cap să te ucid puţin şi asta de fiecare dată dar doar puţin, întruna vocea, tic-tacul din piept din genunchi din… da… trece vara trece şi toamna, îmi ridic pălăria imaginară ca şi cum aş ridica un capac de sicriu, le salut, viermii din gât din gând discută căcaturi politice, sângele meu apolitic vrea vene apolitice, asta nu se poate şi inima ca o curvă roşie tăvălită prin boscheţii din piept de bătăi parşive.

viaţa e vis numai dacă eşti orb, ba nu, viaţa e vis şi atât, numai moartea te trezeşte la realitate, numai ea, categoric, este ştiută treaba, este ştiută de la sine, întruna vocea, mulţumiri maimuţei;

te întâlnesc din nou, sunt eu, sunt eu, zâmbeşti, ai dinţi frumoşi, mă mesteci cu ei, se pare că treba asta te excită, mi-e indeiferent. muşte metalizate căpiate, păsări dezacordate, natura spală vasele, hai hai hai să ne prefacem că asta înseamnă ceva, mă întrebi dacă te… dacă te… habar n-am, vedem noi, vedem noi… întruna vocea. mulţumiri maimuţei, aaa, era să uit, nasul ăsta de lemn mă cam deranjează cu respiraţia ca o termită, dimineaţa bei cafea din gura mea, aşa îţi place ţie, te arde, arşşş spui.

soarele e portocală, sânul tău acum e copil jucăuş, învaţă să spună mama, întruna vocea, mulţumiri maimuţei că te-am întâlnit, categoric, mai spre seară avem voie să înebunim.

părerea mea este că devenirea este plină de eleganţă

îmi zic eu, câtă eleganţă pe timpul ăsta,

câtă eleganţă pe el, să spun aşa,

în milioane de ani,

lacrima poate deveni pietrificată,

ce mai, domnule, mare eleganţă…

dinozaur filosof,

a fi sau într-adevăr a fi,

costum de pene, masculinitate,

etalarea virilităţii creatoare;

pterosaur – reptilă cu aripi,

carne rece care taie cerul ca un brici;

câtă eleganţă, câtă eleganţă

pe timpul ăsta când acţionează

la ordinul milioanelor de ani.

păi pasăre moştenind pene de la dinozaur,

un fel de avere lăsată prin testamentul devenirii;

păi solzi modificaţi, adică pene, adică aripi,

adică pasăre cu aripile-n buzunarul cerului;

peşti cu aripi, păsări cu solzi,

fluturi etern de efemeri,

eleganţă în mersul lui `nea a fi.

ce pot să mai zic, cam atât,

linişte… vreau să sesizez momentul

în care mă transform.

tristeţile astea, tristeţile alea

cum să spun, tristeţea asta, înţelegeţi? ăăă da, asta este, tristeţea, da, tristeţea asta, tristeţea aia, tristeţile astea, tristeţile alea, înţelegeţi? acesta este esenţialul, trebuie ignorat, dar nu se poate, ăăă… ia să încercăm aşa… haideţi, fac cinste cu-o plimbare pe curcubeu, nu, nu merge, au trecut vremurile alea când… da, ştiţi, am îmbătrânit, ăăă… cum să vă spun, îmi miroase gura urât, îmi este puţin ruşine, dar… trebuie spus, am aşa… ăăă… am un gust de cruce în gură, sigur este de la… de la… de la o indigestie, da… şi de la… şi de la tristeţea asta, de la tristeţea aia, de la tristeţile astea, tristeţile alea, sigur, sigur, de trei ori sigur… ăăă… v-aş mai spune ceva… ştiţi, trebuie spus, este vorba de muşuroiul ăsta de furnici din pieptul meu, cum să vă spun, forfota lor astmatică pentru mine, înţelegeţi? oricum, nimic de înţeles, ăăă… am mai zis-o, am îmbătrânit, parcă e un făcut, mă dor oasele, dacă aţi mai văzut una ca asta… e aşa o senzaţie ciudată, bizară chiar, absolut normală, ştiţi, senzaţia… am senzaţia că… ăăă… oasele mele se rod pe ele înşile ca nişte câini flămânzi, da, dacă aţi mai văzut una ca asta… oase flămânde de oase, ăăă… îmi este puţin ruşine, dar… trebuie spuse toate astea odată şi odată. tristeţea asta, tristeţea aia, tristeţile astea, tristeţile alea.

înţelegeţi? nimic de înţeles, oricum… eu… cum să vă spun, sunt un om fericit de obicei, dar azi nu ştiu ce se întâmplă cu mine, ăăă, azi… de obicei sunt un om fericit, aproape că râd, aproape că râd tot timpul, gura căscată până la urechi… ştiţi, dacă aş ştii măcar cum se procedează cu plânsul, aş mai plânge din când în când… dar… natura mi-a dat ochi fără instrucţiuni pentru lacrimi, să fie vorba de xenoză? nimeni nu poate ştii… tristeţile astea fără lacrimi sunt cele mai grele… şi… din nou, mi-e puţin ruşine, dar trebuie spus, ce mai, eu nu mă pricep să piş ochii, asta e… şi… aşa ca fapt divers, o observaţie mai degrabă filosofică, eu nu mă dau în vânt după filosofie, dar azi, ştiţi, tristeţile astea, tristeţile alea, cum spuneam, o observaţie, ăăă… viaţa asta, nu… nu… lumea asta e o … o… lumea asta e o aglomerare de singurătăţi, da… şi asta trebuie spus, mor de ruşine, dar… da, prostata asta, porcii ăştia de rinichi şi porcul ăsta de apometru urinar, ştiu, mi-e puţin ruşine, ei bine, mi-e foarte ruşine, am îmbătrânit, cum să vă spun, cum să închei, ăăă… luna are farmecul ai, ăăă, mai exact, are rostul ei, ştiţi, prostata mea… ăăă, ce mai, în ultimul timp, luna stă pe cer ca o oală de noapte.

sete, bube pe la gură

1. ai uitat şi anume esenţialul, nu mai ştii

şi pielea ta albă de lagăr

miroase a plantaţie de tutun,

împrumută-mi şi mie plămânii tăi uscaţi şi evrei,

împrumută-mi coasta ta căci junghiul rumegă în gol;

buzele toporului pe fruntea pădurii,

hai, zi noapte bună,

până mâine să fie cioplit totul în sicrie,

jigodia de timp primeşte rumeguş ca bacşiş

în timp ce termitele dezaprobă

aşteptând copilul de lemn;

dar pielea ta albă, zeama de zi cu zi,

lacrimi şi apă de ploaie…

ce-i cu aerul ăsta de cavou pe tine?

eşti toată numai oase,

ţi-ai pus costumul de lagăr

pentru ziua asta mare,

clar, nu şti cum să începi sfârşitul.

e simplu, sfârşitul se începe simplu,

odată cu începutul… m-ai părăsi,

dar cred că ai emoţii,

nu şti cum s-o faci,

eşti toată numai oase,

te aştepţi ca eu să fi devenit câine între timp,

dar azi nu pot să fiu poet;

mă uit la tine, eşti albă, eşti iarnă în plină vară,

mă uit la tine şi rămân aşa gândindu-mă.

mai ştii când eram nebun după tine

iar tu mă ţineai strâns în tine

ca într-o cămaşă de forţă?

nu mai ştii.

2. uită-te şi tu

uite, pasărea asta îmi confundă ochiul

cu un grăunte de grâu;

uite, câinele ăsta îmi confundă piciorul

cu un os numai bun de ros;

uite, calul ăsta îmi confundă părul

cu o câmpie de lucernă.

uită-te şi tu, uită-te şi trage concluzii…

pasărea, câinele, calul.

şi asta nu e tot, ooo, nu e tot…

păi cum… uite, mama asta

mă confundă cu un vis ţicnit de-al ei

şi închipuie-ţi, vrea să mă nască,

ce să mai zic, hai, trage concluzii

de cum decurge viaţa mea,

trage concluzii.

3. sete, bube pe la gură

evident, venele mele sunt râuri de sânge

din care îşi potolesc setea

paişpe’ cai fugiţi de-acasă

şi oase vechi ruginite aruncate

la câini schilozi care tremură ca frunza

de foame… evident, evident.

toate astea sunt eu,

pentru că aşa vreau la ora asta,

pentru că ora asta e ca şi cum nu ar fi,

e ca şi cum pisica latră la şoareci

iar la vânătoare pasărea se joacă de-a moartea;

oricum, eu sunt doar un greier,

este doar vară, chitara împrăştie acord de păpădie,

ia spune tu, cum să mă încerce pe mine

sentimentul de furnică, nu auzi că sunt doar greier,

este doar vară, luna este mare cât un pepene,

câtă zeamă de lumină, de-ţi lasă ochii apă.

evident şi călăreţii fără cap sunt cu capul în nori,

visători, visători,

caii se adapă, eu încep să mă usuc,

peştii din mine încep să se zbată,

uite aşa, când tuşesc scuip solzi,

iubito, nu încerca să te apropii de mine azi,

sunt ursuz, schilod,

cei paişpe’ cai fugiţi de-acasă

au luat-o razna de sete,

tocmai de aceea eu m-am umplut

de bube pe la gură.

şi iona iar îl aşteaptă pe godot

1. negura asta din vene

doar liliecii sunt normali,

noi stăm tot timpul cu capul în jos

atârnaţi de noi înşine, de voi înşivă,

de ei înşişi.

doar liliecii sunt normali,

ar trebui să ştii lucrul ăsta,

doar eşti peşteră, eşti grotă,

eşti canal în care dorm copiii străzii,

eşti catacomba în care se fabrică aurolac;

nu stai pe gânduri

şi tragi norul ăsta pe nas,

dintr-o dată începe să plouă în tine

şi mocirla se mută cu chirie

în venele tale.

nu stai pe gânduri

şi tragi pe nas pasărea asta,

te simţi uşor şi îţi place asta,

dar greşeala ta este că iarna

nu ştii drumul spre ţările calde.

cu toate astea,

tu eşti o peşteră, femeia ta

este un fel de mit al tău,

copilul tău este un fel de excrement.

da, cu siguranţă, eşti o peşteră

iar inima ta este un liliac,

doar tu eşti normal,

restul au luat-o razna,

stau cu capul atârnaţi de…

ei înşişi.

negura asta din vene.

2. chiar aşa

şi când ţi se promit

cele mai bune condiţii de sinucidere,

brusc te răzgândeşti,

la fel de brusc viaţa te condamnă

la moarte cum, odinioară,

mama ta te-a condamnat la viaţă;

fără să-ţi dai seama

calciul îţi smulge unghiile cu un cleşte

iar coama îţi devine frunză de plop

în cădere pe gânduri;

chiar în acest moment,

te miri de tine şi te miri de ei, c

opacii prind rădăcini în senin, din senin.

din senin, pământul se dă cu fundul în sus,

numai noi nu, numai noi nu, numai noi nu.

şi foamea bate la uşă, o pofteşti,

strâmbă din nas, apoi resemnată

începe să mănânce din tine.

îţi aduci aminte de când erai schiţă,

de când erai linii şi puncte de vedere

ale părinţilor tăi, ce mai, de când erai idee

şi iar foamea asta metafizică

îţi lipeşte stomacul de coloana infinitului,

vomiţi scântei şi când îţi întâlneşti femeia

o vezi piatră, ea te vede daltă…

şi uite aşa, pofta vine mâncând.

Dar când ţi se oferă cele mai bune c

ondiţii de sinucidere,

brusc, te răzgândeşti

şi aşa rămâi, răzgândit.

3. scenă cu telefon (telefonul este înlocuit cu o pâine)

ţrrr… ţrrr… ţrrr… ţrrr… ţrrr…

lăsaţi un mesaj, nimeni acasă,

lăsaţi un mesaj, nimeni acasă.

bip.bip.bip:

pe unde umbli, mă,

încerc să dau de tine de atâta vreme,

pe unde umbli?

/joc prostesc, joc prostesc/

lăsaţi un mesaj, nu sunt acasă,

lăsaţi un mesaj,

am plecat să-l aştept pe godot,

nu sunt acasă,

când pisica nu-i acasă,

şoarecii joacă pe masă.

când pisica nu-i acasă,

şoarecii joacă pe masă.

bip.bip.bip

pe unde umbli, mă,

am o vorbă urgentă cu tine,

împrumută-mă cu ceva bani,

am rămas fără bani de pâine,

le e foame celor mici,

a slăbit şi soţia,

hai, sună-mă când te întorci acasă.

bip.bip.bip.

/joc prostesc. joc prostesc/

ţrrr… ţrrr… lăsaţi un mesaj.

când iona nu e acasă,

godot zace mort pe masă.

(refren, se cântă la un moment dat

această replică, obsesiv)

bip.bip.bip.

4. …

ce întuneric, ce întuneric,

e aşa de întuneric încât îl rogi pe orb

să te treacă strada.

nori îmbufnaţi, încruntaţi.

drace, zău, ce întuneric,

când fulgeră cerul se rupe precum

cămaşa de noapte a femeii tale

când i-o sfâşii zilnic în fiecare noapte.

te cred şi eu, amice, că pe un întuneric

ca ăsta dragostea e oarbă…

nu contează, iona, nu contează,

dragostea e mare şi oarbă.

mâine dimineaţă soarele alcoolic

îşi va începe ziua bine şi va bea rouă la halbă.

mâine nu-i decât un amărât de ieri,

auzi tu, mâine nu-i decât un căcat de ieri.

azi, de fapt, nu există.

iar văd inorogi înhămaţi la remorci de tractor

pline cu peşte împuţit în care se zbate încă marea.

5. şi iona iar îl aşteaptă pe godot

iona, amice, iona, ce-i cu tine, domnule, păi se poate, da cum să nu, prietene, cum să nu, hai, te rog, fii serios, se poate să te gândeşti la aşa ceva, godot este un domn, nu se poate să nu vină, ei, haide, haide, fii serios, iona, amice… iona… (de trei ori iona, iona se strigă singur, dedublare care este constantă la iona, am mai zis-o)

… hehe, m-am pripit puţin, hehe, uite, acum mi-e ruşine de mine, de ceea ce am putut să insinuez, hehe, dar parcă mi s-a făcut foame, aş mânca ceva, da, cred că sunt bolnav, aş mânca într-una, într-una, ştii ce-i aia… ia stai puţin, în peştele ăsta nu se găseşte un restaurant, ceva, hei, domnilor, hei, m-auziţi voi, mă, voi sunteţi surzi? nu, nu-i nimeni, nimic, deşert. nu credeam să fie atâta deşert într-un peşte, cine s-ar fi gândit.

Alo, centrala, bună ziua, bună dimineaţa, bună seara, că nu sunt sigur de simţul meu biologic, centrala… alo… alo… centrala… da… vă rog frumos, frumos vă rog, faceţi-mi şi mie legătură cu moartea, alo centrala, faceţi-mi şi mie legătură cu moartea, am să-i spun un cuvânt, să facem un târg… CENTRALA!!!

Iona, băiete, te-ai ţicnit, nu mai ţipa, auzi tu, nu mai ţipa, ne asurzeşti pe toţi, ne tulburi digestia.

CENTRALA, FACEŢI-MI LEGĂTURĂ CU MOARTEA, CENTRALA!!!

hai, mă, ce dracu, calmează-te, ia o ţigară, ia două, fumează două de-odată, godot vine acum, cum scoţi fumul pe nări a şi venit,

ia uite-l, uite-i umbra, apare şi el imediat, imediat.

ploaie în luna lui mai (prostamol, penicilină)

totul vine ca o excitaţie, apoi scrâşnirea de dinţi cosmici, cerul pişe ochii ca o proastă de liceu pe care a părăsit-o ăla… cam aşa vreau eu să văd treaba acum… sunt puţin nervos, enervat de gama în care se plânge şi se cântă cu sughiţături… unde cade un strop, hop repede şi un peşte, hop repede şi un pescar, hop repede şi o tristeţe metafizică…

 

păi, domne’, ploaia vine în fugă ca o atletă în putere cu spume, nu, nu-mi place comparaţia asta deloc, rectific, ploaia vine în fugă ca o herghelie de cai turbaţi, aşa mai merge, vine în fugă. punct şi în continuare de la capăt…

ploaia asta e puţin ţicnită, vine în fugă, vine cu răceală la plămâni, cu mucegai la cord, cu pană de curent, cu prostată la unii, cu impotenţă la alţii… ploaia asta vine  la mine… aşa ca o…. ca o poftă de a mă tăvăli cu tine, prin mansarde, ştii tu, în luna lui mai… apoi, după ce vine, o vezi cum pleacă, dar tot venind… iubito, plouă de parcă tuturor mamelor cosmice li s-a rupt apa;

 

dintr-o dată devin mic, încep să plâng, tata îmi dă cu împrumut mustaţa lui să mă îmbărbăteze, ieşim amândoi puternici, de invidiat, la pescuit în cada din baie… tată, nu trage nimic, îi spun, el este calm, îmi face semn să am răbdare, ne întâlnim cu iona care este puţin tăcut, puţin trist, ne spune că îl aşteaptă pe godot, ne aşezăm lângă el, cotidianul ne înghite ca o a treia balenă…

 

un fulger şi un trăsnet mă aduc şi anume la realitate, între timp, copiii plutesc pe străzi în joaca lor de-a cadavrele, cu siguranţă morţii au făcut inundaţie, eu le-am spus… stau ca proştii în pământ, când s-ar putea muta la acelaşi preţ în mansarde cu fruntea în stele… cum spuneam, ploaia vine în fugă ca o herghelie de cai lichizi, canalizările sorb toată apa ca beţivele, cu o sete de deşert, noi doi suntem tineri, ieşim şi noi în stradă la revoluţie, ne iubim în plută, în timp ce alţii se scufundă, îţi arăt curcubeul de pe cerul gurii. te bucuri ca un copil; iona e călare pe scheletul de peşte, zâmbeşte şi anume ironic, godot se aşteaptă şi anume pe sine… ce să facem… nu este pentru toţi prostamol şi penicilină.

iona îl aşteaptă pe godot

dar godot nu mai vine odată, o fi uitat, aşa uită el… oricum, suntem prieteni, nu mi-ar face el una ca asta, a zis că vine, nu are bani de taxi şi vine cu rata, s-o fi blocat în trafic; am un noroc chior cu godot asta, o să vină cu ţigări, votcă, salam şi brânză de oaie… şi-n plus, o să vină cu el, simt nevoia de un prieten, de un umăr pe care să mă sprijin, prefer să mor de foame, domnule, dar să am un prieten lângă mine… hehe, îmi dau regatul pentru un prieten, regatul tău, iona, constă într-un schelet de peşte…
să vă spun ceva, s-ar părea că m-a înghiţit peştele ăsta cu gândul lui instinctiv de a mă mânca, dar ştiţi ce am făcut, am pus-o de-o mămăligă şi l-am mâncat eu pe el, am întins cu mămăliga rece în el…. eiii, i-am făcut-o sau nu…?un borfaş bătrân, asta sunt, l-am mâncat eu pe el, mămăligă este în fiecare seară, dai şpagă la nori şi te lasă şi pe tine să rupi din luna care abureşte a raze… i-am oprit şi lui godot, s-a răcit de tot, dacă fraieru’ de el nu mai vine odată…

iona, păi cum domnule, s-a răcit mămăliga şi te-ai răcit şi tu… of, de-aş avea de-un gât de votcă, hehe, vorba aia, de-un calorifer lichid… m-aş mai încălzi un pic… şi ce cald era afară… dar în mormântul ăsta, în căcatul ăsta de peşte e ca la polul nord…

strig: godot… godot… vino în paştele mă-tii odată… hehe, nu se supără el pe mine, suntem tovarăşi, uite, de exemplu, am împărţit cu el femeia pe care o iubeam, i-am dat-o şi lui cu împrumut, cum s-ar spune… i-am zis, dragă, te rog, godot e prietenul meu, înţelegi? are şi el nevoie, de fapt, godot sunt tot eu, numai că mă cheamă godot, înţelegi tu? godot e iona, numai că îl cheamă godot… a înţeles, a înţeles, ce înţelegătoare sunt femeile… dar mama mea, mama mea a albit din dragoste pentru mine… îmi aduc aminte, nici nu mă născusem, şi godot îmi era la fel de bun prieten, stăteam noi aşa de vorbă neexistând… bă, iona, îmi spunea el, bă iona, prietene, mama mea nu vrea să mă nască, nu vrea şi pace…. şi ce credeţi că a făcut iona, ce credeţi că am făcut… m-am dus la mama, ţineţi minte, neexistând şi am rugat-o aşa: mamă, după ce mă naşti pe mine, naşte-l şi pe godot, te rog eu, că mă-sa nu vrea să-l nască… şi mama nu a pus nicio întrebare, l-a născut şi pe godot, imediat după ce m-a născut pe mine… e ca şi cum am fi fraţi, de aceea strig… strig: godot, godot, hai mă odată, ce-ţi ia atât, mă cac pe mine de atâta singurătate, auzi tu, godot, go-dot, go-dot…

hehe, e ca şi cum am fi fraţi, da, ta-său,’nea beckett a murit în război, iar taică-miu, sorescu, a plecat, a fugit cu o chinezoaică, îi plăcea mult orezul… ne-a părăsit, dar nu-l condamn, fiecare fugim pentru un vis, ideal… etc… când o să se sature de atâta orez, se întoarce el… dar beckett, săracu’… cum e, pim cu pim şi cu pim, amic, tovarăş de război cu molloy, nu mai ştie când a murit, expulzat, apoi calmat… apoi sfârşitul, cum e, iar pim cu pim după pim, dacă înţelegeţi, ăsta era tatăl lui godot…
strig: go-dot, dacă nu apari în cinci minute, mă sinucid, iar apoi te sinucid şi pe tine, hehe…amice, hehe, să vezi ce se sperie, nu aş face una ca asta… dar vreau să-l sperii puţin… hai mă godot, că sunt aproape, sunt aproape mă godot… sunt la o aruncătură de stea, vorba aia… sunt aproape de tine, număr până la zece, dacă nu-mi dai un semn, te bag în pizda mă-tii şi nici nu te mai respect… hehe…. cât îmi place înjuratura asta… hehe… nu vrei să apari, a? ai rămas cu căcaţii de vladimir şi estragon la băut*, parşivule ştiam eu, ştiam eu…

strig şi rag: go-dot, go-dot, go-dot… ţi-am oprit mămăligă, îmi eşti dator cu viaţa, mama mea te-a născut, pentru că maică-tii i-a fost lene, auzi bă, nu mă poţi lăsa aici, ca pe-un căcat în ploaie…
mă calmez, mă calmez, godot, ai citit cel mai iubit dintre pământeni?… hehe, eu sunt cel mai iubit dintre nepământeni… viaţa asta, tovarăşe godot, e un mare căcat.

_______
*vladimir şi estragon sunt personajele principale din piesa de teatru „aşteptându-l pe godot” de samuel beckett.

bacovia, nu vezi, ea are nervi de crăciun

frigul cocoşează, iubito, dar eu mă jur ca un ţigan, te iubesc şi cu cocoaşă; te iubesc cu mâinile îngheţate, cu bocancii murdari, cu gâtul ars de votcă, mă jur ca un ţigan… sunt bolnav de tine iar inima mea tuşeşte după inima ta până scuipă sânge…
cum spuneam, frigul cocoşează… dar parcă eşti mai frumoasă aşa cu cocoaşă;
ascultă, în sobă focul pocneşte din degete ca pe o melodie de-a beatleşilor, iar copilul de lemn dansează cu o flacără.
te văd abătută, nervoasă, lasă, lasă… s-au făcut câteva crime din necesitate şi umor, iar acum porcii joacă teatru şi se prefac morţi ca nişte actori proşti, doar atât, animalul mimează moarte… oricum, criminalii au fost închişi, totul e bine, ninge-nu ninge, pădurea îşi pudrează nasul snobeşte, iar luna se screme după nori să se nască pe sine…
uite ceva care o să te amuze, moş crăciun s-a spânzurat într-un brad artificial, nimeni nu l-a luat în seamă pentru că atârna artificial, se legăna în el moartea lui artificială… de altfel, toţi sunt artificiali însă copilul, copilul nu… spune, nu-i bună? hai, un zâmbet, un zâmbet, ce-i mare lucru…
bine, bine, dă-mi telefonul să o sun pe iarnă să îngheţe lătratul câinilor, dacă asta te deranjează.