ţicneală metafizică (cu refren)

1.

m-am hotarât, de azi o iau razna… sunt îmbrăcat în păr de femeie mulatră.. şi râsul isteric de dinaintea gâdilatului nu mă mai înspăimântă…

de dimineaţă norii erau ca spuma de ras de pe un obraz abstract şi… chiar când m-am hotărât să o iau razna, porumbeii ciuguleau nitroglicerina de sub limbile si de sub pleoapele copiilor. apoi porumbeii şi-au retezat capetele şi mi s-au oferit friptură de zbor…

Refren: în mine s-a reîncarnat ideea.

 2.

ieri am fost puţin pasiv şi mi-a fost lene să te iubesc în gura mare, puţin pasiv şi puţin mahmur.. spun, mi-a fost lene să te iubesc în gura mare, şi mai ales în inima mare, dar azi am decis, o iau razna… coama îmi creşte cu o rapiditate de sânge, iubito, fraiero, eu sunt singurul care vede scheletul de cal ce tânjeşte după scheletul firului de iarbă… pentru că te iubesc îţi zic doar ţie… să fii cal subteran cu o coamă electrică, exact, exact, rapiditatea de sânge… dar e greu, e greu să ai cinci tălpi la picior şi să nu ajungi totuşi niciunde, pentru că te iubesc îţi spun toate astea… ce contează că te mint atâta timp cât o fac frumos,

oraşul se întinde în faţă-în spate ca psoriazisul pe un trup oarecare, ambulanţele urlă ca istericele şi toţi copiii au în colţul ochiului câte un cioc însetat de porumbel… dar… mă liniştesc când mă joc prin părul tău încâlcit ca un cer de noapte, mă liniştesc când umbra mea diformă îţi întâlneşte umbra cu pierce în sprânceană… atunci mă liniştesc…

refren: în mine s-a reîncarnat ideea.

 3.

buzele cusute cu aţele tăcerii.buzele cusute cu aţele tăcerii. buzele cusute cu aţele tăcerii. buzele cusute cu aţele tăcerii. buzele cusute cu aţele tăcerii. buzele cusute cu aţele tăcerii. buzele cusute cu aţele tăcerii. buzele cusute cu aţele tăcerii. buzele cusute cu aţele tăcerii. refren: în mine s-a reîncarnat ideea.

 4.

tristeţea asta mi se trage de la maimuţă, lacrima asta mi se trage de la ploaie… eu nu pot să cred una ca asta, şi anume că eu mă trag mie însumi şi ţie însăţi de la coasta ta, nu pot să cred una ca asta… acum că ploaia s-a oprit, stelele apar pe cer ca iritaţiile prin mâncărimea neantului; când eram mic, tatăl meu şi dumnezeu erau amici de pahar, târfa de mama redevenise virgină şi mă năştea zilnic…

într-o zi, lumina mi-a pus piedică şi am căzut în visare pentru totdeauna… acum sunt conştient că tristeţea asta mi se trage de la maimuţă… iar pentru că ploaia s-a oprit, îmi imaginez un curcubeu pe care dumnezeu şi tata sunt saltimbanci şi jonglează cu sticle de votcă şi coniac…

refren: în mine s-a reîncarnat ideea.

 5.

… şi atunci tu mi-ai aruncat o vorbă cum i se aruncă un os câinelui flămând… cînd de-odată eu m-am hotărât să o iau razna.

refren: în mine s-a reîncarnat ideea.

omul cu cocoaşa copac

trag linii şi delimitez idei. trag linii. o linie nu există din moment ce nu este trasă, sau… pentru mine, o linie nu există din moment ce nu este trasă de mine.

a spune truisme şi apoi a-ţi coase buzele cu cerneală, bineînţeles, cu ajutorul unei peniţe de stilou. ce mai rămâne de făcut? da, a-ţi desena câte o gură vorbitoare pe fiecare buric de deget… şi să-ţi priveşti degetele cum discută, exact, şi degetele de la mână, dar şi cele de la picioare…

tu asculţi şi taci, trăgând linii, delimitând idei, se face seară. vecina ta naşte un pui de pisică, ştirea şochează, apare la t.v, tu continui să tragi linii delimitând idei… faci un duş, te priveşti în oglindă, observi că eşti un om cu un copac crescut în spate şi brusc înţelegi că ai îmbătrânit, cazi pe gânduri cum se cade pe gheaţă la vârsta ta… şi continui să tragi linii, delimitând idei.

aşa începe- aşa se termină

aşa începe.

eu eram tramvai, tu erai o străină, te-ai urcat în mine cu o greutate de frunză şi am ghicit din prima cifrul verdelui din ochiul tău…

ţi-ai compostat o nervură şi ai început să-mi miroşi pielea de tinichea şi să-mi lingi rugina…

reamintesc pentru cei ce au deschis ochii mai târziu, eu eram tramvai, tu erai o străină să zic aşa, oarecare, te-am invitat să-mi înfigi tocul pantofului în coastă, apoi am oprit la un semafor crezând că este roşu… dar era luna roşie de oftică şi gelozie pentru că începeau să mi se aprindă roţile după tine…

apoi simţământul a venit, coama mea electrică îmi transmitea despre tine. îţi era mereu-mereu teamă de staţia următoare… au început să mi se aburească geamurile de la respiraţia ta…

… să reamintesc pentru cei ce au deschis televizorul mai târziu, eu eram tramvai, tu erai o străină ca să zic aşa, oarecare… te-ai urcat în mine cu o teamă continuă de staţia următoare…

după ce mi-ai aburit geamurile, ai început să mi le săruţi şi să le lingi cu degetele tale hulpave de copil ciudat, bineînţeles, eu am luat-o razna, ca orice tramvai tânăr şi în putere, m-am descălţat de şine şi am început să alerg aiurea… erau mulţi oameni în mine, dar eu numai cu tine alergam…

„nevermore” spunea părul tău negru precum corbul lui poe…

am obosit şi am oprit plin de spume şi de tine; întâmplarea face că am oprit la aceeaşi staţie la care te-ai urcat în mine, şi ce ai făcut?

te-ai coborât, ai zâmbit liniştită şi mi-ai făcut fericită cu mâna… reamintesc, tu o străină ca toate cele, eu un tramvai rătacit de propriile şine.

aşa se termină

 

 

 

y

ea nu avea pistrui pe spate, ea avea stele pe spatele ca un cer

ea nu avea prea multe de zis, ea şoptea din când în când tăcere

cum spuneam, ea nu era punkistă şi atât,

ea avea curcubeul prins în sprânceană ca pe un pierce de acuarelă…

şi… ca să se ştie odată,

când mă apropiam de ea, inimile noastre spărgeau uşile piepturilor

şi se sărutau franţuzeşte cu limbile lor de sânge…

în rest, pistruii ei se înţeleg foarte bine cu aluniţa de deasupra buzei mele.

un fel de tu, un fel de eu

tu eşti un fel de mare
eu intru şi ies din tine
la apus-la răsărit
ca un fel de soare…
tu eşti un fel de femeie
eu sunt un fel de bărbat
şi ca să te dau gata pe tine
dar şi pe alţii…
tu eşti un fel de poezie
iar eu un fel de poet

(acum) în fiecare zi e joi

se întâmpla într-o joi dragostea mea pentru tine, regina mea de treflă, eu pentru tine îl bat pe dumnezeu la pocker…
visul este în renovare, iar porumbeii vâslesc prin cerul frunţii mele cu proteze de aripi;
se întâmpla într-o joi… vântul trăgea de păr un copac cum mucosul de grădiniţă o trage pe colega lui de codiţe, regina mea de inimă neagră, ai venit tu singură la mine, frumoasă, nervoasă, cu o poftă sinucigaşă…
eu pentru tine… îi pot câştiga toţi îngerii lui dumnezeu la pocker, cum de ce? de treflă şi de inimă roşie, auzi tu, de treflă şi de inimă roşie… (neagră de roşie)
sss, nu te speria, sunt caii subterani, joacă „prinselea” prin depou…
se întâmpla într-o joi, aveai luna tatuată pe cerul din talpă, cum am mai spus, erai frumoasă, ciudată, ai venit la mine cu o poftă sinucigaşă, m-ai luat de aripă, eu eram urât, mahmur, inert… şi da, se întâmpla într-o joi.

dependenţă

eu sunt dependent de tine
tu eşti dependentă de mine
inimile noastre îşi injectează
cu aceeaşi seringă sânge comun

tic şi tac

tic: tic.
tac: tac
tic: tic
tac: tac
tic: tac
tac: ba eu tac, tu tic într-una, eu tac…
tic: tic
tac: tac
tic: tac
tac: ce tot ai, e replica mea… tac…
tic: hai să derulăm totul înapoi, vrei?
tac: cum?
tic: facem schimb de replici, oricum regizorul flirtează cu pendula,tu zici tic iar eu zic tac… hai înapoi la maimuţă, la celulă, la bob de haos, omul-porc mă plictieşte….
tac: de acord, hai…
tic: tac…
tac: tic…
tic: tac…
tac: tic…
tic: tac..
tac: tic…
(…) sfârşit.