Îmbrăţişarea pereţilor între ei

Între pereţi, vorbind cu-o cărămidă…

băieţi, băieţi, simt prin dudul din piept

forfoteli de omidă..

cad ca nişte tălpi

pleoapele mele peste dudele

ce îmi sunt ochi..

lacrimi negre

cu muşte alcoolizate şi metalizate..

printre chipuri de cărămidă

îmi este, prieteni pereţi, îmi este steaua lucidă..

dar în camera alăturată mama mamei mele

croşetează lumină. iubito, toarnă pe mine benzină,

toarnă pe mine benzină, să ard cu tot cu tulpină.



Ucenic la propriul eu

Am muşcat din piatră cu o poftă de clepsidră,
cu stomacul lui a fi chiorăind de foamea de nisip…
mama se precipita de colo-colo,
eu nu vroiam sub nici un chip
să mănânc friptură de cămilă..
am muşcat din piatră dar în miezul ei
mărşăluiau viermii pe o muzică de fanfară funerară..
şi am rămas cu un gust de cruce în gură…
mama insista cu friptura de cămilă,
la dracu, le spuneam,
şi cu condiţia voastră de cocoaşă,
eu vreau să miros cactuşi,
vreau să sug măduva luceafărului
printr-un os de asfinţit..
fac gargară cu un râu ca să scap
de gustul ăsta de cruce şi miros cactuşi,
miros aricii de cactuşi.
cât deşert într-o floare personală.

Arhitectura melcului

Ca şi cum iese punctul din sânul geometriei.
Ca şi cum bătaia inimii forţează uşa pieptului să iasă.
Ca şi cum un eu îndepărtat al broaştei ţestoase.
Ca şi cum melcul, acest arhitect incredibil de deştept
de artist de cerc de os în spirală.
Melcul. Propria măduvă a propriului os căsos.
Ca şi cum bărbatul locuieşte în propria femeie
şi lasă dâre-bale de copii pe frunze de nuc bătrân.
Ca şi cum piatra aplaudă dalta şi ciocanul face reverenţe de rugină..

Astăzi după ploaie am ieşit să mă plimb într-un curcubeu personal
unicolor şi… mi-a sfârtecat stomacul neîmblînzitul melc cu coarne de taur.
boul de melc mă împungea încă de la naşterea-mi..

ole! ole! ole!

Apoi m-a luat la el acasă
şi mi-a dezvăluit pe pat de moarte arhitectura melcului…
ca un vin bun, aşa miroseau pereţii curbaţi în ei înşişi,
de cărămizi de os de var de spumă ca o măduvă ieşită din albia scheletului..
De ce îţi porţi casa după tine? l-am întrebat dându-mi sufletul…
Nu-mi port casa după mine, ci casa mea umblă cu mine după ea,
are şi ea dreptul la o casă, eu sunt casa casei mele,
mi-a zis boul de melc gesticulând cu coarnele-i nici oase nici măduvă nici carne.