Nora Iuga despre “Simfonia frânei”
ianuarie 18, 2012
Când am luat adresa Norei Iuga de la prietenul meu Stoicovici, am ezitat şi nu m-am dus glonţ la poştă; m-am gândit că poate o va deranja plicul meu, poţi să ştii? Apoi m-am gândit că poate nu îi va plăcea cartea şi mă fac de râs, pe urmă (să fiu sincer) m-am gândit că dintr-un motiv sau altul nici nu îmi va deschide cartea, căci să o spunem pe a dreaptă, noi, ăştia mucea, poeţii din ultimul val nu suntem de nasul celor ce au scris înaintea noastră şi cu oricâtă emoţie le-am face cadou cărţile noastre (cu cele mai frumoase gânduri dedicate) rar se vor obosi să ne citească, pentru că în literatură, am impresia, e ca în pariurile sportive, mergi pe recomandările celor ce joacă de mult, celor ce sunt cunoscători, nu mai pierzi tu timpul să te convingi cu ochii tăi, iar calul recomandat de X e bun şi merită toată atenţia pentru că X le are, e de mult în afacere. Dar Nora Iuga nu numai că mi-a citit cartea, ci mi-a şi răspuns printr-o frumoasă scrisoare. Las câteva rânduri şi spre atenţia dumneavoastră:
“Ce bucurie, ce bucurie, uite, încă unul care face parte din familia mea… încă unul care mă duce mai departe… şi ce bine că suntem atât de puţini! Dar de ce îndrugă ‘prostioare’ onorabilul Alex. Ştefănescu – care Nichita, care Brumaru, care Dinescu, cum adică, TU te împrumuţi, faci credite la banca poeziei? Eu ştiu exact că nu poţi să iei în arvună strofa asta, nici maşinăria asta sofisticată, cu atât mai mult să furi meseria. Trebuie să ai mecanismul ăsta în creierul tău. Eu îl cunosc bine că şi eu l-am avut de când mă ştiu, e o mică deviaţie de la gândul drept, îmi place s-o iau pe scurtătură. Suntem un fel de canguri cei din mica noastră familie, sărim spaţii, regnuri, învecinăm Noua Zeelandă cu Deşertul Gobi şi naştem pui de semafoare – cum spui tu mereu roşii- Habar n-ai cu câtă plăcere te citesc, Marius, la fel cum mă citesc pe mine… ştiu că înţelegi.”
N.
Scrisoarea mai continua pe o pagină ruptă dintr-o “agendă germană”. În plic se găsea şi cartea “Blogstory” apărută la CDPL în 2011; despre aceasta Nora Iuga spunea “n-a fost ideea mea, dar e nostim, parcă joci şotron”.
Iată că unii mari scriitori îi bagă totuşi în seamă pe cei tineri, eu sper să fie cât mai mulţi scriitori consacraţi care să îşi dea seama că cei tineri “vă duc mai departe”, domnilor.
ianuarie 18, 2012 at 12:48 am
Marius, ma bucura foarte mult orice recunoastere a valorii cartii tale, ma rog, a talentului tau, dar te-ai intrebat ca poate doamna Nora Iuga nu doreste sa faci public fragmentul (care e superb, intr-adevar) din scrisoarea ei? Zic si eu, nu mi-o lua in nume de rau. Apoi, cred ca ar fi fost suficient s-o lasi pe doamna Iuga sa „vorbeasca”. Toate comentariile de genul „vedeti, v-am spus eu” pe care le-ai facut cred ca nu-si aveau rostul. Ia lucrurile usurel, nu te ambala, bucura-te de asemenea reactii si ramai modest. Sper sa nu te superi ca iti spun toate astea. Tin foarte mult la poezia ta si mi-ar parea rau sa o iei si tu razna. Prin urmare, iarta-ma ca indraznesc sa-ti dau sfaturi. Desigur, exista posibilitatea ca eu sa gresesc. In fine, ti-am scris cu prietenie si sper sa-mi intelegi bunele intentii.
ianuarie 18, 2012 at 12:50 am
„te-ai intrebat ca poate”… bleah! scuze! „te-ai gandit ca poate” ar fi fost mai firesc
ianuarie 18, 2012 at 10:43 am
nu iau in nume de rau nimic, Ciprian, si iti multumesc de sfaturile prietenesti, dar consider ca nu am intrecut masura cu absolut nimic, acest articol de blog nu imi altereaza cu absolut nimic modestia si poezia. am sperat ca randurile astea sa ajunga sub ochii mai multor scriitori (deja consacrati, ca sa nu zic mai batrani) pentru ca am impresia ca cei tineri nici macar rasfoiti nu sunt de domniile lor. Desigur ca pot fi cateva exceptii, dar ma intreb eu si va intreb pe toti, nu e sanatos sa stii ce se scrie de ultima generatie, sa stii in compania carui fel de poezie va ramane poezia ta (a celor mai mari)? mie asa mi se pare corect pentru o literatura care are pretentii sa fie una de calitate.
ianuarie 18, 2012 at 11:24 am
N-am spus ca rationamentul tau nu e, in mare parte, corect. Cand e insa vorba de o scrisoare, de un e-mail, ma rog, de un mesaj privat, trebuie, cred, sa ai grija. Banuiesc ca doamna Iuga nu are nimic impotriva faptului ca ai dat publicitatii un fragment din scrisoarea ei, asa ca totul e in regula.
Cred, insa, ca dracul nu e chiar atat de negru in ceea ce priveste situatia apropierii celor consacrati de cei aflati la inceput de drum. Nu uita de Soviany, de Abaluta, de Ioan Es. Pop, de Ion Muresan, de Mihail Galatanu… Mai sunt destui. Toti acesti scriitori consacrati citesc mult din poezia celor mai tineri si, de multe ori, scriu despre ea.
Si inca ceva: esti sigur ca tinerii scriitori ii citesc chiar atat de asiduu pe cei consacrati? Am mari indoieli.
Marius, nu consider ca, gata, ti s-a urcat la cap, dar am vrut, fiindca cred foarte mult in tine, sa te temperez un pic (evident, nimic nu-mi legitimeaza un astfel de gest, dar e un gest de prietenie).
ianuarie 18, 2012 at 2:34 pm
dracul nu e atat de negru, are si putin alb, si am zis si eu, sunt cateva exceptii… eu am vorbit in numele noii generatii (sunt sigur ca foarte multi tineri scriitori sunt incercati destul de des de sentimentul asta) daca cei consacrati considera ca nu sunt cititi cu atentie de cei tineri sa isi faca datoria si sa le atraga atentia, eu asta fac, trag un fel de semnal de alarma, pentru ca e normal, cu varsta poate interesul mai amorteste iar noi prin tineretea si energia noastra trebuie din cand in cand sa ii mai trezim. sper sa am dreptate.
ce sa mai zic de critici, e aproape evident ca mai bine de 50% din cronicile aparute sunt scrise de cei ce la randul lor sunt ba poeti, ba prozatori etc. sper sa ma insel, dar cred ca specimenul “criticul literar” profesionist e pe cale de disparitie. sunt critici care nu deschid carti aparute la anumite edituri din varii motive, sincer, mie mi-ar fi rusine sa am o varsta (sa zicem varsta la care mintea e coapta in toata regula 30-50) un renume etc. si sa ma comport ca un copil cu tartacuta parguita, imbufnat pe alti tovarasi de “joaca”. in fine.
cat despre aspectul celalalt, cu a face publice aceste randuri, nu este nicio problema.
dar draga Ciprian, nici nu are (de) ce sa mi se urce la cap.
pe mine ma bucura grija ta si impulsul de a imi da cu toata simpatia si prietenia un sfat. si oricat credem cu totii ca nu avem nevoie de aceste sfaturi, pana la urma ele isi fac efectul, fiindu-ne de mare ajutor. multumesc, M.