Simfonia frânei… se caută dirijor
decembrie 27, 2011
de Paul Gorban
„Cu poezia lui Marius Ştefan Aldea te poţi trezi oricând la uşă. Ea te ia de mână, de inimă şi te plimbă prin oraş ca pe un posibil amant. Te duce la hotel şi ţi se arată în plinătatea ei. Te duce în baruri şi te pune să-ţi dansezi lasciv viaţa pe alcooluri şi acorduri de chitară. Poezia lui M.Ş.A. te scoate din salon şi îţi arată viaţa aşa cum se trăieşte, îţi vorbeşte despre oamenii şi lucrurile comune, te seduce, ca pe urmă să afli că de fapt tu însuţi te regăseşti în ea. Altfel spus, poezia lui M.Ş.A. te pune să-ţi dai în vileag toate gândurile, toate dorinţele, te învaţă să visezi, te învaţă să nu ţii cont de canoane, să urci în metrou şi să traversezi toate zodiile poetice. Alături de poet ai ocazia, ca şi în poezia lui Cărtărescu sau O`Hara, să devii personaj liric, cineastul propriei biografii, asta pentru că tot ce este concret intră în zona virtualului, iar tot ce este virtual invadează concretul. Cert este că M.Ş.A. ştie că tot ceea ce este uman este text, este poezie, motiv pentru care îl şi auzi strigând „dar destul despre lume. să ne întoarcem la oameni”, „televizorul este o potaie plină de pureci / dar eu simt în corp doar mâncărimea sufletului”, sau îl vezi, ca şi pe Bukowski, în preajma unei domnişoare care „coboară scările / iar sânii ei se mişcă precum doi dirijori”, ai cărei plămâni „lucrează full-time / la o fabrică de aer”, cu urechile „ciuruite de cercei / cum sunt clădirile din piaţa libertăţii”, „o minune de fată / cu buze cărnoase şi zâmbet carnivor / cu picioare frumoase & lungi până-n gât / fund rece şi jilav ca un bot sănătos de viţel” etc. Lirica lui M.Ş.A. este una dialogală, ca in cazul poeziei lui Alain Bosquet, ceea ce ne arată că autorul mizează pe intertextualismul postmodernismului, de unde şi ideea care leagă unitar volumul de faţă, Simfonia frânei. Pe scurt, imaginea cu care am rămas după ce am vizionat Simfonia frânei este că avem a face cu un autor care, fără a fi vulgar, reuşeşte să pună în relaţie imaginile unui univers halucinant de zgomotos, un autor care reuşeşte să facă din aceste flash-uri un colaj care te conduce către marile întrebări ce privesc psiheismul şi viaţa de zi cu zi a omului. Simfonia frânei este o carte suculentă despre spectacolul vieţii, o carte care ne forţează să ne vedem eul real şi eul virtual, o carte a poeziei hipostazierilor, atât ale concretului şi abstractului, cât şi ale eului poetic, o carte în care M.Ş.A. anunţă că se caută un dirijor.”
(text apărut în Revista Zon@Literara, Nr. 1 – 2, Septembrie / Octombrie, 2011)
